Declarat de către UNESCO încă din 1979 patrimoniu al umanităţii, Veneţia este cel mai renumit oraş al regiunii Veneto şi al Italiei Nord-Orientale, dar şi capitală a provinciei cu acelaşi nume.
Oraş al carnavalului şi al gondolelor, Veneţia este împărţită în şase cartiere, aşa-numitele „sestieri": Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio şi Castello, cuprinzând 118 insule, 354 poduri şi 177 canale. "Ceasul" oraşului, construit pe insuliţele legate între ele prin podurile elegant suspendate deasupra canalelor, bate, spun unii, spre orele 12.
Piaţa San Marco poate fi considerată "inima" oraşului. Este una dintre cele mai frumoase din lume şi este mereu arhiplină cu mii de turişti sosiţi aici din toate colţurile lumii.
Aici se află Bazilica San Marco, Palatul Ducal şi clopotniţa bazilicii la baza cărora se află peste 4.000 metri pătraţi de mozaic. Piazza San Marco, locul unde altădată aveau loc procesiuni, ceremonii, procese şi execuţii, găzduieşte anual, în luna februarie, Carnavalul Veneţian. Chiar şi într-o zi obişnuită aici este animaţie, cu atât mai mult cu cât sunt şi sute de locuri la terasele însorite care, asemenea porumbeilor, fac parte din acest decor exclusivist.
Podul Riatto - Ponte di Rialto, cel mai vechi pod din Veneţia, puntea suspinelor, sutele de poduri cu nume sonore, gondolele şi gondolierii, palatele şi edificiile ce se oglindesc în apă şi străjuiesc Canal Grande, insulele Murano, Burano, Torcello, Lido di Venezia şi Pellestrina, litoralul de la Mestre şi Marghera sunt obiective turistice şi locuri pe care nu trebuie să le ocoleşti. Pentru că laguna unică în lume are ce arăta deopotrivă iubitorilor istoriei şi artei. Mulţimea de turişti, mai ales cei japonezi, reprezintă imaginea obişnuită a Veneţiei, preferată şi de staruri, dar şi de marii regizori.
O plimbare cu "vaporetto", vaporaşul de linie care începe din "stazione", adică de la gară, îţi oferă o călătorie de neuitat, dar şi o incursiune în timp spre vremurile în care veneţienii dominau mările şi cucereau insulele Mediteranei şi ale Adriaticii.
Amintirile veneţiene devin de neuitat şi te îndeamnă mereu să revii în acest loc care respiră şi îşi trăieşte viaţa din plin în fiecare clipă.